Săgeată
Back

CĂUTARE CU

Solution Finder

Explorați și găsiți cele mai bune produse pentru activitatea dumneavoastră

DESCOPERIȚI

Soluție în funcție de industrie

Utilizați acest instrument pentru a descoperi gamele noastre pentru procesul dvs.

Back

FURNIZOR PERFORMANT

Climalife

CENTRU DE EXCELENȚĂ

Economie circulară

ÎN ÎNTREAGA LUME

Contactați-ne

02.03.2017 Agenţi frigorifici

Tendinţa de a înlocui R-404A este deja activă pe piaţă. Cum se gestionează implementarea noilor agenţi frigorifici cu deplasare a temperaturii şi ce soluţie trebuie aleasă?

Interviu cu Jean de Bernardi, DirectorTehnic Europa – EMEAI Agenţi frigorifici LGWP de la Honeywell.

În câteva cuvinte, ne puteţi explica de ce aţi dezvoltat un anumit număr de molecule în aceşti ultimi ani ?

JDB : Honeywell a anticipat evoluţia pieţei şi a demarat cercetările şi dezvoltarea în urmă cu peste 15 ani. Obiectivul era obţinerea de molecule cu o valoare GWP cât mai redusă posibil. Dintre miile de molecule evaluate, doar trei au fost păstrate, fiind cele mai bune compromisuri în ceea ce priveşte eficienţa, siguranţa şi mediul. Aceste trei molecule HFO sunt R-1234yfR-1234ze şi R-1233zd. Acestea au scopul de a înlocui în principal molecula R-134a din automobile, din răcitoarele de lichide (inclusiv centrifugale) şi din pompele de căldură. Pornind de la aceste trei molecule pure sub joasă presiune şi cu capacitate redusă, trebuie să creăm un amestec cu HFC dacă dorim să obţinem aşa-numiţi refrigeranţi drop-in pentru instalaţiile existente.

De ce apar atât de multe produse pe piaţă?

JDB : Toţi producătorii de agenţi frigorifici încearcă să găsească soluţii pentru înlocuirea directă prin crearea unor amestecuri, de aceea fiecare îşi creează propriile formule, toate cu o deplasare mai mare sau mai mică a temperaturii. Avem sentimentul de proliferare pe piaţă, dar trebuie să observăm ceea ce se comercializează de fapt. Există o diferenţă mare între activităţile de cercetare şi activităţile reale de punere pe piaţă. Dacă ne referim la soluţiile de înlocuire a R-404A, adică amestecurile HFO /HFC neinflamabile, în prezent există doar două soluţii disponibile, printre care se numără Solstice® N40 (R-448A) de la Honeywell.

De ce această alternativă nouă după ce aţi lansat deja Performax® LT drept soluţia pentru înlocuirea R-404A?

JDB : Performax® LT( R-407F) este un produs foarte bun, un HFC cu cea mai redusă valoare
GWP, practic cea mai performantă soluţie pentru înlocuirea R-404A. Implementarea taxelor pentru hidrofluorocarburi în unele ţări din Europa (de exemplu: Spania) a determinat o nevoie economică reală de a dezvolta un nou amestec cu o valoare GWP chiar mai redusă. Solstice® N40 este soluţia cu cea mai mică valoare GWP de pe piaţă (1387).

În afara valorii GWP a refrigerantului, există şi alte diferenţe tehnice între R-407F şi R-448A?

JDB : Aceste două produse sunt diferite prin componenţă şi valoarea GWP dar sunt foarte similare în privinţa nivelului de performanţă, capacităţii şi eficienţei energetice. R-448A are interesul de a genera temperaturi de refulare mai joase la nivelul compresoarelor şi permite renunţarea în mod normal la injecţia lichidului.

Dar, există în mod concret un viitor pentru aceşti doi refrigeranţi cvasi similari?

JDB : R-407F şi R-448A pot fi utilizaţi în toate sistemele noi de răcire comerciale şi industriale fără nici o restricţie, mai puţin după 1 ianuarie 2022 pentru sistemele cu mai multe staţii de lucru sau etanşate ermetic. Dar este foarte important de subliniat faptul că nu există nici o dată de interdicţie privind întreţinerea. Aceste două produse au un viitor adevărat. În prezent, alegerea unui produs este mai mult o chestiune economică decât una tehnică, depinzând totodată de situaţia clientului final. R-407F este produsul cel mai bun din punct de vedere al raportului calitate/preţ comparativ cu R-404A, de aceea a fost introdus în sistemele a peste 15.000 supermarketuri din toată lumea; reprezintă un succes tehnic. R-448A are o imagine mai ecologică datorită valorii GWP mai reduse şi este utilizat deja de către 2.000 de supermarketuri.

Cum se gestionează implementarea acestor noi agenţi refrigeranţi?

JDB : Aşa cum spuneam şi mai devreme, toţi refrigeranţii noi de tip „drop-in” au o anumită deplasare a temperaturii. Această deplasare trebuie luată în considerare deoarece va permite obţinerea unor câştiguri semnificative privind eficienţa energetică a sistemului. Trebuie analizat fiecare reglaj sau deplasare afectată, de exemplu, utilizarea temperaturilor medii la nivelul schimbătoarelor (condensator şi evaporator) în locul punctului de rouă tradiţional cu R-404A, dar şi examinat punctul de rouă pentru supraîncălzire şi punctul de fierbere pentru sub-răcire etc. Este suficientă doar aplicarea regulilor frigotehnicii, învăţate în toate şcolile bune din acest domeniu!

Problema distilării produsului în caz de scurgeri este menţionată frecvent, despre ce este vorba?

JDB : De fapt este o problemă teoretică importantă. În absenţa cercetărilor experimentale semnificative pe această temă, Honeywell a realizat studii şi a publicat articole care demonstrează că în cazul unor scurgeri de 20 – 30%, soluţia constă, pur şi simplu, în reîncărcarea cu produs nou. Sistemul îşi reia funcţionarea la performanţele obişnuite, în funcţie de capacitate. Conversia instalaţiilor de R-404A folosind aceste soluţii este o conversie extrem de facilă. Refrigeranţii R-407F şi R-448A sunt validaţi de specialiştii în compresoare şi sunt listaţi în toate software-urile de selecţie a echipamentelor principalelor mărci de pe piaţă.

La Chillventa, salonul internaţional de refrigerare, care a avut loc în octombrie anul trecut, aţi lansat refrigerantul Solstice® L40X; din ce motive?

JDB :Pentru Honeywell, scopul era să avem un produs care să înlocuiască R-404A cu o valoare GWP mai mică de 150 pentru viziune pe termen lung. Solstice® L40X (R-455A) a fost dezvoltat în special pentru a răspunde nevoilor sistemelor etanşate ermetic de joasă temperatură, ale grupurilor cu condensare şi ale celor încorporate. De fapt, tehnologia compresoarelor ermetice cu piston utilizată în principal pentru aceste echipamente prezintă o problemă majoră: nu poate suporta supraîncălzirea suplimentară la refularea compresorului, ceea ce le poate afecta durata de viaţă. De aceea am colaborat cu producătorii pentru a obţine un agent frigorific cu o capacitate similară cu cea a R-404A cu o valoare GWP de 148 şi o temperatură de refulare foarte scăzută. Solstice ® L40X este aproape neinflamabil, fiind încadrat în clasa A2L şi totodată similar unui „superpropan”. Celălalt avantaj esenţial comparativ cu propanul este că încărcătura cu Solstice® L40X poate fi de aproximativ 12 ori mai mare dacă ne raportăm la noul standard EN378, care a fost publicat recent.

Având o valoare GWP atât de redusă, ar putea R-455A să fie utilizat în alte sisteme cu mai multe staţii de lucru începând din 2022?

JDB : În prezent au loc mai multe revoluţii în acelaşi timp – la nivelul agenţilor frigorifici, al tehnicilor de compresie şi al arhitecturii sistemelor. Pentru a înlocui R-404A, ne putem imagina că Solstice® L40X va ocupa un loc şi în cadrul noilor arhitecturi, precum sistemele cu circuite de apă închise din supermarketurile cu grupuri încorporate sau în aşa-numitele sisteme 3 în 1 pentru care se utilizează deja HFO.

Să revenim la inflamabilitatea acestui nou refrigerant; ne puteţi explica de ce îl consideraţi un produs aproape neinflamabil?

JDB : În compoziţia Solstice® L40X (R-455A), există 3 % CO2. L-am adăugat cu scopul de a mări capacitatea refrigerantului şi de a-i reduce inflamabilitatea. Dacă observăm intervalul de inflamabilitate definit între limita inferioară şi cea superioară de inflamabilitate, există o diferenţă de doar 1,1 % (v. curba albastră din graficul de mai jos). Aşadar, există puţine riscuri de a ne regăsi în această situaţie şi dacă este cazul, combustia din aer va determina ieşirea amestecului din această zonă de inflamabilitate foarte repede. La nivel global, se constată că HFO sau amestecurile HFC/HFO, din clasa A2L, au tendinţa de a securiza sistemele, comparativ cu hidrocarburile din clasa A3. Alt exemplu: este necesară o concentraţie de 10 ori mai mare şi de aproximativ 250.000 ori mai multă energie pentru a aprinde R-1234ze, comparativ cu propanul. HFO au un viitor promiţător! Tendinţa de înlocuire a refrigerantului R-404A a apărut deja, nu o rataţi, ci adoptaţi-o chiar acum!